O adaptare cinematografică după cartea lui John Boyne, “The boy in the striped pyjamas” este o poveste uimitoare despre un băieţel german şi prietenia sa interzisă cu un copil evreu, acţiunea petrecându-se în timpul celui de al-2-lea război mondial. Bruno (Asa Butterfield) îşi trăieşte liniştit copilăria în Berlin până când tatălui său (comandat în armata germană) îi este acordată o misiune la ţară. Bruno, sora lui Gretel (Amber Beattie), mama sa ( Vera Farmiga - Quid Pro Quo) sunt nevoiţi să-şi urmeze tatăl respectiv soţul chiar dacă această călătorie însemna părăsirea tuturor celor dragi.
Plictisit şi ducând dorul prietenilor lăsaţi la Berlin, Bruno vede pe geamul camerei sale o fermă cu nişte oameni ciudaţi care erau imbrăcaţi tot timpul în pijamale şi care erau despăţiţi de restul lumii printr-un un gard electric. Bruno va fi foarte uimit când după ceva vreme o va întreba pe mama sa dacă are voie să se ducă să se joace cu copii de la fermă, aceasta din urmă îl refuză spunându-i că într-adevăr “fermierii” sunt ciudaţi şi că ar fi mai bine să se joace singur.
În cele din urmă Bruno reuşeşte să se furişeze spre fermă (despre care nu avea nici o idee că este un lagăr de concentrare) unde se împrieteneşte cu un băieţel de vârsta lui pe nume Shmuel. În timp între aceştia se leagă o prietenie care va fi pusă la încercare în momentul în care părinţii lui Bruno dau o petrecere iar Shmuel este chemat să ajute la curaţat pahare. Bruno văzând că prietenul său este la el acasă îi oferă acestuia o prăjitură care în cele din urmă va fi un motiv de pedeapsă pentru Shmuel care este prins de către un soldat german crezând că a furat-o din casă. Pentru că Bruno a negat faptul că el a fost cel care i-a oferit prăjitura lui Shmuel acesta din urmă a primit o corecţie fizică pentru că şi-a permis să fure din casa lui Herr Kommandant.
Începând să se îndoiască de faptul că tatăl său este un erou ,pentru că în timp a asistat la pedepsirea câtorva evrei care erau “oameni de treaba”, Bruno începe să se îndoiască de doctrina nazistă şi de ura împotriva evreilor şi se hotărăşte să-l ajute pe Shmuel când acesta are probleme (tatăl său era dispărut). Planul celor doi băieţi va avea un rezultat total neaşteptat şi probabil dezamăgitor pentru cei care au de gând să urmărească filmul.
Din punctul meu de vedere “The boy in the striped pyjamas” atinge un subiect foarte delicat şi foarte dezbătut în filmele din ultimul timp (cred că lumea s-a pus călare pe nemţi, a se vedea Defiance şi Valkyrie) asuprirea evreilor de către nemţi. Ceea ce aduce nou acest film este toată acţiunea percepută din ochii unui copil de 8 ani care încet încet se va convinge că ceea ce este el învăţat de bătrânul său meditator este doar o propagandă ieftină.
Singurul dezavantaj al filmului este distribuţia care dacă ar fi conţinut nume mult mai celebre ar fi făcut din filmul acesta o capodoperă cu şanse foarte mari de nominalizare şi chiar câştigare a unor premii.
Cu: Asa Butterfield, Vera Farmiga, David Thewlis
Regia: Mark Herman
Scenarist: Mark Herman, John Boyne
Durata: 94 minute
Genul: razboi, thriller, drama
Bazat pe romanul omonim al scriitorului irlandez John Boyne, filmul "The boy in the striped pyjamas" este o drama profunda a carei actiune este plasata in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial si se refera la situatia deplorabila a evreilor din lagarul de l…
Trailer
Rating
IMDB 8 din 10 








Rotten Tomatoes 6.25 din 10 








Kidule, daca-mi spuneai mai multe decat “filmul are un final neasteptat…” sa fiu sincera nu ma mai duceam. M-a durut sufletul
N-am banuit ca se va intampla ceva rau, decat spre sfarsitul flmului
iar cand am si vazut ce s-a intamplat, am fost ingrozita! Groaznic, groaznic!!!Saracii oameni….si cand te gandesti ca astea au fost realitati, ca au fost omorati atatia oameni, nevinovati…e trist. N-am sa mai merg la nici un film trist, cel putin nu in viitorul apropiat. Te rog frumos, data viitoare sa ma avertizezi
Ma deprim mai rau decat sunt.
Sincera sa fiu acum 2 zile cand am intrat pe blod-ul tau, cu cafeaua in dreapta, scroll up, scroll down, zic “hei baiatul si-a fact un blog nou!” cool….si ma pun pe citit. La momentul ala era doar Benjamin’s story. Pe Baiatul in pijamale vargate nu-l gatasesi inca. Am citit review-ul si am zis, hmmm la filmul asta vreau s amerg! Insa nu l-au bagat inca la cinema. Iar azi e ziua cand in general mergem la film, cativa colegi, se intampla cam in fiecare saptamana. Si ce propun io? “..Striped pyjamas” Zic asta e un film bun, am vazut eu si la Kidu pe blog
Cu toate ca nu iti citisem review-ul’ decat primul paragraf. Nu vroiam sa stric surpriza. Am ramas cu un gust amar. ma duc sa trag o dushca. Noapte buna! V-am tzucat, Crissa